Khentrul Rinpoche revine în România pentru a oferi prețioasele învățături Kalachakra așa cum sunt ele păstrate în tradiția Jonang – Shambhala a budismului tibetan.

Programul întâlnirilor este următorul:

Vineri 27 Septembrie 2019, orele 18:30 – 21:30

Introducere în Kalachakra Tantra și Shambhala dintr-o perspectivă non-sectariană.

Cuvântului “rimé” se traduce literal ca “perspectivă non-sectariană” sau “perspectivă lipsită de prejudecată”. Ne-am putea gândi că acest termen se referă la ideea unei egalități între toate sistemele de practică spirituală. Mai degrabă, el pune accentul pe recunoașterea valorii și beneficiilor pe care le aduce o abordare ce ține cont multiple puncte de vedere. Cu ajutorul acestei abordări filosofice, marii maeștri din trecut au reușit să dezvăluie înțelesul definitiv al celor mai profunde învățături ale lui Buddha. Înțelegerea și aplicarea în viața de zi cu zi a perspectivei Rimé ne poate sprijini în a cultiva pacea și toleranța globală.

Khentrul Rinpoche ne va ajuta să descoperim înțelesul ascuns al Shambhalei și importanța pe care o are pentru depășirea problemelor cu care se confruntă lumea modernă, mai ales atunci când umanitatea întâmpină dificultăți majore. Cu acuratețe și claritate, el va risipi straturile confuziei care a înconjurat acest subiect, adesea neînțeles. În același timp, va prezenta o metodă profundă de dezvoltare spirituală care se bazează pe o abordare vastă și nepărtinitoare ce depășește granițele unei singure tradiții.

Sâmbătă 28 Septembrie 2019, orele 10:30 – 13:00 și 15:00 – 18:00

Înlăturarea obstacolelor apărute pe calea spirituală.

Una dintre principalele probleme cu care ne confruntăm în practica spirituală este faptul ca nu pornim la drum lipsiți de constrângeri. Mințile noastre sunt pline de tendinţe impure, alimentând cauzele numeroaselor tipuri de suferință. Aceste tendinte ne produc greutăți şi obstacole considerabile care ne impiedica progresul pe calea spirituala, la fel cum seminţele plantate pe un teren stâncos nu pot să încolţească.

Vom afla cum putem lucra cu karma noastră negativă pentru a ne menţinem disciplina şi a cultiva virtutea, astfel încât să nu riscăm să alunecăm înapoi spre vechile tipare.

Duminică 29 Septembrie 2019, orele 10:30 – 13:00 și 15:00 – 18:00

Tantra și aspectul feminin în Dharma.

Întărirea conexiunii cu Heruka Vajrasattva (tibetană: jenang)

Iluminarea presupune atât prezenţa energiei feminine cât şi a celei masculine. Femeile reflectă aspectul strălucitor al înţelepciunii perfecte, Prajnaparamita. De-a lungul timpului, au existat multe femei iluminate cum ar fi Tara, Machig Labdron şi Yeshe Tsogyal.

Din cauza culturii patriarhale, reprezentările lui Buddha au de cele mai multe ori forma masculină, iar femeile iluminate sunt reprezentate în relaţie cu consortul lor, mai degrabă decât prin prisma propriilor realizari. Aceasta perspectivă apare ca urmare a limitarilor culturale şi istorice şi nu din învăţăturile buddha-dharma. De aceea, mulţi dintre învătorii din ziua de azi sunt bărbaţi.

În cultura tibetană există o istorie îndelungată de pregătire intensă a celor care dovedesc un potențial înalt, încurajând apariția unor maeștri cu realizări foarte înalte. Din păcate, de mult prea multe ori aceste căutări se axează numai pe candidații de sex masculin. Khentrul Rinpoche considera ca este important să cultivăm atât înțelepciunea feminină în lumea noastră, cât şi aspectul feminin în fiecare dintre noi. Modelele feminine cu realizări înalte pot aduce un mai mare echilibru mai bun la nivel global.

Organizator al evenimentului este Asociația Pundarika Lotusul Alb

Locaţia evenimentului este Hermitage. Urban Spiritual Hub, str. Mihai Eminescu, nr.127, sector 2, Bucuresti

Evenimentul este susținut prin donații. Tipuri de donații sugerate:

-întreg evenimentul – 300 RON

-vineri 27 septembrie – 50 RON

-oricare zi din weekend – 150 RON

Înscrierile se pot face pe adresa de e-mail: info@kalachakra.ro

Plățile se pot face în contul:

RO49BTRLRONCRT0337389801

Banca Transilvania, sucursala Marriot

ASOCIATIA PUNDARIKA LOTUSUL ALB

CIF: 36056460

sau prin PayPal către adresa de e-mail: info@kalachakra.ro

menționând în descriere numele dumneavoastră și textul EVENIMENT BUCUREȘTI 2019

Intrarea liberă pentru personalul monastic.

Notă: Programul și tematica evenimentului pot suferi modificări fără un anunț prealabil. Vă rugăm să mențineți o atitudine deschisă pe întreaga durată a evenimentului. În sala de evenimente se intră fără încălţăminte. Mulțumim pentru înțelegere.

Regasiti aici programul complet al evenimentelor: http://khentrulrinpoche.com/calendar/